TRIBUNAL. Decizie în cazul Caracal. Ce se va întâmpla cu Gheorghe Dincă, la aproape un an de la arestare

TRIBUNAL. Decizie în cazul Caracal. Ce se va întâmpla cu Gheorghe Dincă, la aproape un an de la arestare
TRIBUNAL. Decizie în cazul Caracal. Ce se va întâmpla cu Gheorghe Dincă, la aproape un an de la arestareALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.
Publicat: 03/06/2020, 12:48
Actualizat: 06/04/2021, 22:06

Magistraţii Tribunalului Olt au menţinut, marţi, măsura arestării preventive faţă de cei doi inculpaţi din dosarul „Caracal”, Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu, soluţia fiind pronunţată în camera de consiliu şi putând fi contestată în 48 de ore de la comunicare.

La termenul de marţi privind verificarea măsurilor preventive faţă de Dincă şi Risipiţeanu, în prezent deţinuţi în Penitenciarul Craiova, instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi a decis menţinerea acesteia.

3 iunie, un nou termen în dosarul Caracal

În ce priveşte dosarul „Caracal”, familiile Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu au solicitat judecătorului de cameră preliminară retrimiterea rechizitoriului la procurori, în vederea completării urmăririi penale, iar miercuri, 3 iunie, este termen pentru deliberare şi pronunţare, informează Agerpres.ro.

În plus, familia Măceşanu ar dori ca Gheorghe Dincă să răspundă separat pentru ceea ce i-a pricinuit fetei de 16 ani, răpită în luna iulie a anului trecut, violată şi ucisă, conform declaraţiilor iniţiale ale lui Gheorghe Dincă.

Alexandru Cumpănaşu a anunţat cu două zile în urmă că familia va cere disjungerea cauzei Alexandrei de cea a Luizei, pentru ca dosarul să poată înainta fără piedici suplimentare, scrie Adevărul.

Pe 15 ianuarie a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din „cazul Caracal”, Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol – două fapte, omor calificat – două fapte, profanare de cadavre – două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).

Dincă este acuzat că le-a ucis pe cele două fete – Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu – în locuinţa sa din Caracal şi a fost trimis în judecată, de către procurorii DIICOT, pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanarea de cadavre. Risipiţeanu a fost trimis în judecată pentru viol.

Cauza va fi judecată pe fond la Tribunalul Olt, cererea de strămutare formulată de părinţii Alexandrei Măceşanu fiind respinsă definitiv de Curtea de Apel Craiova.

Mama Luizei Melencu: „Am citit tot dosarul. Nu există nicio probă care să arate că este moartă”

Monica Melencu, mama Luizei Melencu, fata care ar fi fost răpită și ucisă de Gheorghe Dincă, a declarat, la GÂNDUL LIVE, că nu există nicio probă la dosar care să arate că adolescenta a fost ucisă. Mai mult, presupusul criminal spune că i s-a înscenat totul de către anchetatori. Totodată, avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, a declarat, la GÂNDUL LIVE, că Dincă s-ar teme pentru viața lui în închisoare.

„Sinceră să fiu a fost o neputință, în privința mea. Neavând nicio posibilitate să punem o întrebare, nu am fost lăsați. M-a indignat faptul că el nu a răspuns la niște întrebări.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...